Atunci când ne gândim la Marte, „Planeta Roșie”, ne apare aproape automat în minte panorama aparent nesfârșită a nuanțelor ruginite, roșiatice. Această culoare distinctivă este cauzată de oxidarea rocilor și a prafului care acoperă suprafața, însă corpul ceresc reușește uneori să ne surprindă cu câte un truc vizual neașteptat. Sonda spațială veterană Mars Express a Agenției Spațiale Europene (ESA) a surprins exact un astfel de moment special, când a descoperit valuri cu sclipiri metalice în adâncul unui imens bazin de impact.

În centrul imaginii se află craterul Kaiser, un bazin gigantic cu un diametru de aproximativ 180 de kilometri și o adâncime de mai mulți kilometri. Această zonă face parte din regiunea Noachis Terra, acel ținut străvechi al podișurilor sudice care a fost supus unui bombardament intens în urmă cu miliarde de ani și care a dat numele erei geologice Noachian de pe Marte. Deoarece pe Marte nu există tectonică a plăcilor sau o atmosferă densă care să șteargă continuu urmele de la suprafață, cratere precum Kaiser se pot conserva aproape intacte de-a lungul a miliarde de ani.

Unul dintre cele mai izbitoare fenomene vizibile în imagine este acea „unduire metalică” ce acoperă o mare parte din podeaua craterului. La o primă vedere, pare a fi metal lichid sau un fel de construcție extraterestră, însă în realitate este vorba despre un câmp de dune format din nisip vulcanic întunecat. Aceste dune depășesc pe alocuri 100 de metri înălțime și se întind pe mai mulți kilometri lungime, alcătuind modele geometrice fascinante.

Jocul optic al strălucirii metalice și al brumei

Sclipirea aproape nenaturală, metalică a dunelor este, de fapt, rezultatul unui efect de contrast. Nisipul în sine este extrem de întunecat, de origine vulcanică, și bogat în minerale precum piroxenul și olivina. Imaginile au fost, pe deasupra, realizate în a doua jumătate a iernii australe marțiene, ceea ce a adus în peisaj un element neașteptat: bruma. Valurile sezoniere de îngheț venite dinspre calota polară sudică pătrund până la latitudinile medii, iar în astfel de perioade o brumă strălucitoare, albă, se depune pe părțile sudice ale dunelor.

Contrastul puternic dintre bruma albă strălucitoare și nisipul vulcanic de un negru ca funinginea creează acea iluzie optică, de parcă suprafața dunelor ar fi din metal lustruit. Acest fenomen nu este doar impresionant din punct de vedere estetic, ci ilustrează perfect interacțiunea complexă dintre clima și suprafața marțiană. Studierea perioadelor cu îngheț oferă date esențiale despre circuitul apei în atmosfera planetei și despre dinamica sezonieră a acesteia.

Dincolo de spectacolul vizual, câmpul de dune este și un manual fascinant de geologie marțiană guvernată de vânt. Varietatea formelor de relief din marea de nisip oferă o perspectivă directă asupra direcției și intensității curenților de aer locali. La marginile câmpului de dune se pot observa formațiuni solitare în formă de semilună, cunoscute sub numele de dune barcane, bine-cunoscute și din deșerturile terestre. „Coarnele” barcanelor indică întotdeauna direcția vântului, funcționând astfel ca niște indicatoare perfecte.

Munca vântului și urmele străvechi ale apei

Pe măsură ce înaintăm spre centrul câmpului de dune, barcanele se unesc treptat și formează creste lungi și paralele, perpendiculare pe direcția dominantă a vântului. Aceste formațiuni sunt numite dune transversale și alcătuiesc tiparul iconic al peisajelor desertice clasice. Pentru cercetători, aceste forme indică în mod clar că direcția principală a vântului în regiune suflă dinspre vest, modelând și sortând granulele de nisip vulcanic de-a lungul unei perioade îndelungate.

Craterul nu spune însă doar povestea vântului. În apropierea câmpului de dune stratul superior al suprafeței marțiene a fost șlefuit cu grijă de vânt, dezvăluind astfel sedimente de culoare mai deschisă, care ies la iveală de sub nisipul vulcanic întunecat. Aceste dungi deschise la culoare sunt, cu mare probabilitate, minerale argiloase, dovezi clare ale faptului că odinioară în această zonă a existat apă în stare lichidă. Formarea argilelor necesită, într-adevăr, procese chimice îndelungate în prezența apei.

Dacă privim mai îndeaproape pereții interiori abrupți ai craterului, putem descoperi ravene înguste. O parte dintre aceste șanțuri au fost, cel mai probabil, formate de curgeri uscate de grohotiș și alunecări de praf și pietre. Cu toate acestea, există posibilitatea ca unele dintre ele să fie rămășițele unor albii săpate de apa de topire provenită din gheața subterană, într-un trecut mai umed al lui Marte. Aceste detalii minuscule sunt amintiri ale unei ere marțiene mult mai prietenoase și mai bogate în apă.

Imaginile de o frumusețe răpitoare au fost realizate de camera High Resolution Stereo Camera (HRSC), aflată la bordul sondei Mars Express, care orbitează în jurul planetei roșii din 2003. Fotografiile făcute publice acum de Freie Universität Berlin și Agenția Spațială Germană (DLR) sunt dovada clară că acest „cal de povară” veteran este încă capabil, după mai bine de douăzeci de ani de serviciu, să facă noi și valoroase descoperiri științifice. Astfel, combinația dintre tehnologie și natură oferă nu doar un spectacol fascinant, ci și datele esențiale necesare pentru înțelegerea trecutului planetei Marte.

Sursa: Universetoday.com