Phobos și Deimos, cele două luni ale lui Marte, au forme surprinzător de ciudate, asemănătoare cu niște tuburi turtite sau chiar cu un cartof în miniatură. Pentru mult timp s-a crezut că sunt asteroizi capturați, însă tot mai multe studii recente sugerează că forma lor ar putea fi rezultatul unui impact cosic masiv care a remodelat suprafața sateliților. Indiferent de originea lor, ambele corpuri sunt supuse în mod repetat la impacturi mici și mari care modelează suprafețele; Phobos are aproximativ 26 de kilometri în diametru, Deimos aproximativ 12 kilometri, iar forma lor rămâne neobișnuită, în parte datorită structurii lor fragmentate și cotei scăzute de coeziune a materialului.

În martie 2025, sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a efectuat o asistență gravitațională în apropierea lui Marte și a folosit această ocazie pentru a observa Deimos în detaliu. Ea și-a testat sistemul de navigație, concentrându-se pe caracteristicile de pe suprafața acoperită cu regol, iar observațiile au scos la iveală cratere vechi, ascunse de praful fin. Deimos este mult mai neted la suprafață în comparație cu Phobos, iar aceste indicii susțin ideea că o parte din suprafața sa a fost acoperită de un strat de regol care a sesizat în timp.

Deși originea lor rămâne subiect de discuție, observațiile recente sugerează că Deimos și Phobos consemnează semne ale proceselor care au format Sistemul Solar; în timp ce Deimos, cu diametrul său de aproximativ 12 kilometri, pare să aibă o suprafață netedă acoperită de regol fin, Phobos prezintă un teren mult mai bogat în craterări și rețele de fisuri.

Urmele formării craterelor de la polul sud și a suprafeței acoperite de praf

Unul dintre cratererele de pe Deimos, situat la polul sud, este deosebit de impresionant; cercetările recente indică că impactul respectiv ar fi responsabil pentru formarea stratului fin de praf care acoperă suprafața.

Studiul intitulat Formarea formei și geologia Deimos prin impact a fost publicat în Nature Astronomy. Autorul principal, Sabina Raducan, de la Departamentul de Astronomie și Planetologie al Universității din Bern, este și coorganizator al grupului de lucru Impact Physics al misiunii Hera.

Potrivit cercetătorilor, micile corpuri din Sistemul Solar înregistrează procese care au modelat modul în care a evoluat planeta, iar Deimos, cu un diametru de 12 kilometri, are o suprafață extrem de netedă, acoperită de regol fin, în timp ce fratele său Phobos prezintă cratere mai ascuțite și rețele de ridicări. Observațiile recente susțin ideea că o combinație între procese interne și depozitele de praf explică diferența dintre cele două obiecte.

Craterele mari și analiza structurii interne prin simulări SPH

Craterele majore de la polul sud domină în mare măsură forma lui Deimos, având o deschidere de aproximativ 10 kilometri, în timp ce Deimos însuși are diametrul de aproximativ 12 kilometri.

Echipa a folosit un cod SPH avansat pentru a testa această idee. Metoda SPH este deosebit de eficientă în situații în care suprafețele se deformează și impacturi masive produc efecte semnificative asupra structurii.

Calculațiile au fost rulate pe un cluster de calcul de înaltă performanță de la Universitatea din Bern și au inclus aproximativ o sută de simulări, explorând dimensiuni ale obiectelor între 300 și 360 de metri, unghiuri de impact între 0 și 60 de grade și o viteză de aproximativ 8,2 kilometri pe secundă, în concordanță cu studiile anterioare despre craterul Deimos. Rezultatele indică faptul că un asteroid de circa 320 de metri în diametru, lovind Deimos cu o forță de aproximativ 45 de grade, nu l-a zdrobit, dar a acoperit suprafața cu un strat de regol, în unele zone ajungând la adâncimi de până la 200 de metri. Analizele arată că suprafața acoperită cu praf prezintă modele de dispersie a porozității și de coeziune scăzută, iar interiorul pare a fi alcătuit din blocuri fragmentate, nu dintr-o masă stâncoasă compactă; Hera a ajutat la calibrări iar în echipă a fost chiar Brian May, chitaristul trupei Queen.

Sursa: Universetoday.com

Sursa foto: NASA