Una dintre cele mai bine conservate fosile de bufniță, veche de 47 de milioane de ani, a fost găsită în zona care astăzi corespunde Germaniei, deschizând perspective noi asupra evoluției nopților în lumea bufnițelor și oferind o imagine mai clară a modului în care aceste păsări s-au adaptat la mediul lor.

Numele noii specii este Masillastrix blattophaga, iar locul descoperirii este Messel Pit, un vechi lac din pădurea Eocenului, unul dintre cele mai valoroase situri fosile pentru înțelegerea mediului în care au trăit primele bufnițe.

Craniul fosilei lipsește, dar restul corpului și conținutul stomacal au fost păstrate. Cercetătorii au identificat ultima masă, din stomac, a bufniței: un gândac verzui cu luciu irizat, indicând dieta acestei specii.

Conținutul stomacal și semnele vieții diurne

Conținutul stomacal arată ultima masă a bufniței: un gândac verzui cu luciu irizat, sugerând felul în care prindea prada în acea perioadă.

Această apariție irizantă este adesea asociată cu un stil de viață diurnă, ceea ce sugerează că speciile din acea perioadă ar fi putut vâna și în timpul zilei, nu doar noaptea.

În plus, forma humeri a oaselor sugerează un braț mai scurt și aripi mai robuste, facilitând zborul în timpul zilei.

Cronologia evoluției și concluziile

Dacă bufnița de la Messel a fost diurnă, înseamnă că tranziția către nocturnitate a bufnițelor ar trebui să aibă loc între 47 și 35 de milioane de ani, intervalul estimat în prezent.

Bufnițele fosile târzii din Eocen și perioadele ulterioare se aseamănă cu bufnițele de azi, iar oasele humeri mai lungi susțin această perspectivă.

Unul dintre cele mai vechi bufnițe cunoscute este Ogygoptynx wetmorei, datată la aproximativ 60 de milioane de ani în urmă, care poate oferi indicii despre începuturile evoluției bufnițelor.

Întrebări suplimentare și pași către reducerea incertitudinilor

Încă există întrebări privind motivul pentru care bufnițele au adoptat nocturnitatea, multe dintre ideile vechi fiind încă neconfirmate definitiv.

Noile rezultate restrâng cadrul tranziției și arată că fiecare descoperire fosilă poate rescrie în mod fundamental înțelegerea evoluției acestui grup.

De aceea cercetătorii continuă să caute dovezi în Austria, Germania și în alte situri din mlaștinile vechi, pentru a înțelege de ce bufnițele au devenit vânători nocturni atât de de succes în istoria Pământului.