De mult timp știm că pe Marte există HCl în atmosfera sa, detectat de orbiterul Trace Gas. Originea acestei gaze a fost explicată inițial prin interacțiuni atmosferice legate de perihelion. Însă acum, în timpul aphelionului, HCl a fost din nou identificat, iar cercetătorii cred că poate proveni din camerele de magmă aflate în subsolul planetei, ceea ce ar sugera că interiorul nu este atât de liniștit pe cât am crezut.

Încă de la început, istoria Marte a rămas marcată de semne ale unui trecut cald și posibil locuibil. Interiorul se răcește treptat, iar geodinamiile sale au intrat într-un stadiu de încetinire, ceea ce a provocat schimbări majore la nivelul suprafeței și al atmosferei. Cu toate acestea, semne ale încălzirii interioare și ale trecutului său vulcanic rămân vizibile în peisajul de pe suprafață și în regiunile adiacente.

În plus, după deteriorarea geodinamicii, câmpul magnetic al planetei a fost afectat de energia Soarelui, care a golit atmosfera superioară. Odată cu pierderea atmosferei, interiorul Marte se răcește mai rapid, dar rămășitele uriașelor sisteme vulcanice continuă să modeleze planeta și să ofere indicii despre posibilități viitoare.

Detecțiile de HCl și semnele posibile ale activității magmice

Potrivit observațiilor ExoMars Trace Gas Orbiter, în atmosfera marțiană s-au detectat urme de HCl, măsurate în niveluri de ppb. Inițial, această gază a fost explicată prin efectele sezoniere legate de perihelion. Însă în timpul aphelionului s-a observat în continuare HCl, iar cercetătorii cred că poate provine din camerele magmatiste aflate în subteran, ceea ce ar oferi indicii despre starea internă a planetei.

Un studiu publicat în Science Advances arată că nu toate detețiile de HCl pot fi atribuite exclusiv efectelor perihelionului. În datele din 2025 au fost înregistrate observații în timpul aphelionului, indicând o creștere a activității vulcanice sau a proceselor magmatice, care ar putea explica prezența HCl în atmosferă.

Acest lucru este deosebit de relevant în vecinătatea Alba Mons, unde detețiile de HCl în aphelion apar în context geologic. Autorii subliniază că emisiile de HCl de lângă suprafață pot fi legate de modelele vulcanice locale, iar regiunea Alba Mons merită o atenție specială în studiul activității interne.

Repedețile din zona Alba Mons și traseele HCl

Cercetătorii notează prezența semnelor indirecte de activitate internă prin zonele cu fisuri recente și traseele de gaze vulcanice asociate, care ar putea funcționa ca porți de legătură către camerele magmatice aflate în adâncimi. Aceste fisuri foarte înguste par să conecteze straturi adânci cu zona de suprafață.

Ilustrațiile și datele TGO combină Alba Mons cu rețelele de fisuri, iar descrierile arată cum detețiile de HCl se potrivesc cu modelele geologice care includ fluxuri de gaze către sistemele magmatice subterane. Imaginile HiRISE evidențiază fragmentări ale rocii din zona Alba Mons și indică legături între locurile de detecție a HCl și rețelele de fisuri care ar sugera canale către masele magmice din subteran.

Concluziile cercetărilor despre activitatea internă a lui Mars

Cercetătorii au estimat o rată de scurgere necesară pentru a menține nivelul HCl în aphelion în atmosfera, comparând-o cu valorile din perihelion și luând în calcul durata de viață a HCl în atmosferă. Rezultatul sugerează că sursa nu poate fi atribuită exclusiv unui proces atmosferic; în același timp, procesele aerosol-drift ar putea contribui la prezența gazului, fără a exclude total o origine internă. Totuși, aceste mecanisme par să combine în așa fel încât să indice o activitate vulcanică internă prezentă.

Concluziile explorării indică faptul că HCl din perihelion nu este neapărat de origine vulcanică directă, dar ansamblul observațiilor întărește ipoteza unei origini interne a gazului. Localizările și rețelele către corpurile magmatice din subteran sugerează că interiorul lui Marte nu este complet liniștit și că există fluxuri magmatice locale în desfășurare.

© MEX/HRSC global color mosaic, ESA/DLR/FU Berlin, G. Michael. Inset: Blended MOLA-HRSC digital elevation model, Fergason et al 2018