Nu este ușor să vizualizăm trecutul. De obicei avem la dispoziție doar un craniu fragmentat sau, dacă avem noroc, o paleo-artă care surprinde un timp imaginar. Sunt un mare fan al paleoartelor, însă trebuie să recunosc că a avea un chip real aduce trecutul mai aproape și oferă o experiență mai intimă — cum este cazul acestui bărbat găsit într-un mormânt.

Recent, Muzeele Naționale ale Scoției au făcut public portretul atât de fidel al bărbatului care a trăit în Scoția romană acum aproximativ două milenii. O echipă științifică a folosit o abordare interdisciplinară pentru a înțelege trăsăturile sale fizice și traseul său de viață.

O abordare interdisciplinară a permis analizarea resturilor pentru a înțelege caracteristicile fizice ale acestei persoane și traiectoria vieții sale — a declarat Jess Thompson, curatorul osteoarheologiei la muzeu. Putem afla de unde ar fi venit bărbatul, cum a ajuns acolo, ce a făcut și ce s-a întâmplat cu el.

Adevăruri despre înhumările prin decapitare

La Inveresk, mormântul a fost săpat în jurul unei fortificații romane din estul Scoției. Într-un comentariu din 2021, arheologul Rob Wiseman a spus că în Britania romană aproximativ 2–3% dintre înhumările romane erau cu capul decapitat. Deși probele arheologice sunt limitate, cercetătorii consideră că decapitarea făcea parte dintr-un rit sau ritual, putând reprezenta o pedeapsă sau o creștere a temelor legate de lumea de după moarte.

Înhumările din Inveresk reprezintă exemplele timpurii ale acestui ritual în Scoția. Motivul este că solul scoțian păstrează rar oasele umane, ceea ce explică de ce descoperirile de acest tip sunt atât de greu de găsit.

Ritualul de după moarte prin decapitare nu era neobișnuit, dar motivele lui erau greu de determinat și probabil au variat în timp. Poate că a fost parte dintr-o pedeapsă sau legat de credințe despre viața de apoi, iar în timp aceste motive s-au schimbat.

Viața prin oasele sale

Potrivit muzeului, bărbatul avea foarte probabil o înălțime cuprinsă între 140 și 165 cm la momentul morții. Viața lui a fost surprinsă ca fiind una dură, posibil cu un trai fizic solicitant pe țărmurile estice ale Scoției, în preajma Firth of Forth, iar originea sa pare să fie din Britannia de Sud.

La nivelul oaselor s-au detectat fracturi ale nasului în repetate rânduri și o creștere semnificativă la nivelul cotului drept, indicând o posibilă artrită septică care i-ar fi limitat utilizarea mâinii. În cadrul studiului, specialiștii au analizat și uzura frontalfacială, asociată cu modul în care își folosea dinții pentru a susține sau apuca obiecte, sugerând că nu era soldat în momentul morții.

Frontul dinților arată o uzură accentuată, ceea ce poate indica o activitate repetitivă sau suprasolicitare în viața de zi cu zi. În ansamblu, cercetătorii concluzionează că bărbatul nu îndeplinea rolul de soldat la moarte, cel puțin nu într-o manieră în care să mânuiască cu adevărat o sabie.

Reconstrucția facială pe baza geneticii și a izotopilor

Reconstrucția facială s-a bazat pe o evaluare osteoarheologică, pe analize izotopice anterioare și pe ADN-ul vechi. Aceste date au permis determinarea compoziției genetice a bărbatului și a originii sale geografice, precum și a traiectoriei sale de viață.

Din aceste informații a lucrat Chris Rynn, un arheolog judiciar independent, și a creat chipul bărbatului. În timpul reconstrucției, cercetătorii au luat în considerare deteriorările osoase pentru a reda cât mai fidel trăsăturile reale ale feței.

Imaginea creată are un impact vizual puternic, iar National Museums Scotland pregătește o expoziție nouă în care va fi prezentat atât chipul, cât și oasele originale, începând cu data de 14 noiembrie.

Potrivit muzeului

Potrivit muzeului, arheologia ne arată că acești oameni trăiau cu speranțe și temeri similare nouă. Folosind tehnologii științifice moderne, putem aduce în fața publicului fața locuitorului Inveresk și să facem istoria mai aproape de noi. Această reconstrucție apropie istoria de publicul de astăzi și facilitează o legătură personală cu epoci îndepărtate.

Nu putem ști cu certitudine cum arăta exact, însă cercetătorii cred că, dacă s-ar întâlni cu cineva din cercul lui, probabil l-ar recunoaște, iar această oportunitate de identificare poate ajuta vizitatorii să‑și imagineze viața de zi cu zi și dificultățile vieții din acea perioadă.

Aceste reconstrucții au valoare pe termen lung, deoarece oferă o perspectivă asupra trecutului prin ochii unei persoane obișnuite, permițând publicului să simtă mai aproape distanța temporală și să formuleze o legătură emoțională cu epocile îndepărtate.