Timp de aproape un secol, arheologii au crezut cu fermitate că cele două formațiuni liniare uriașe din apropierea Piramidei Roșii erau rampe folosite pentru transportul blocurilor monumentale de piatră. Un studiu recent ar putea însă să zdruncine din temelii această concepție. Cercetarea, care combină tehnologia modernă și sursele istorice, sugerează că aceste structuri ar fi fost, de fapt, baraje uriașe.

Potrivit interpretării publicate în revista npj Heritage Science, arhitecții și muncitorii egipteni antici au folosit un sistem hidraulic complex în zona necropolei de la Dahshur. Dacă ipoteza este corectă, înseamnă că, acum aproximativ 5000 de ani, gestionarea apei se afla la un nivel mult mai sofisticat decât s-a crezut anterior. Descoperirea se potrivește de minune contextului domniei faraonului Snefru, care, pe lângă construcția piramidelor, a marcat și primele apariții ale lucrărilor hidrotehnice de mare amploare.

Structurile acum examinate au mai fost studiate de câteva ori în ultimele două secole, dar nu au fost niciodată cercetate exhaustiv. Accesul fizic la rămășițele ascunse sub un strat gros de nisip, situate într-o zonă militară, este extrem de limitat. Din acest motiv, echipa de cercetători francezi și egipteni a apelat la metode inovatoare și non-invazive, precum analiza imaginilor din satelit, examinarea modelelor digitale de teren și studiul fotografiilor aeriene de arhivă, inclusiv al imaginilor realizate de Forțele Aeriene Regale Britanice în 1925.

Faraonul constructor și îmblânzirea apelor

Mulți istorici îl numesc pe bună dreptate pe Snefru părintele arhitecturii piramidale egiptene. În timpul domniei sale, care a durat aproximativ între 2613 și 2589 î.Hr., faraonul a experimentat aproape obsesiv cu construcțiile monumentale. Această căutare neobosită a perfecțiunii a dus la crearea Piramidei Roșii, a treia ca mărime din Egipt, care a reprezentat încununarea carierei sale. Pe lângă aceste realizări arhitecturale, numele lui Snefru se leagă și de comandarea unuia dintre cele mai vechi și mai mari baraje din lume, Sadd el-Kafara.

Cercetătorii subliniază că barajul Sadd el-Kafara, aflat acum în ruine, dar care cândva atingea 14 metri înălțime, este o dovadă clară a faptului că planificarea hidrotehnică la nivel de stat și gestionarea riscului de inundații erau deja o practică serioasă în timpul programului de construcții al lui Snefru. Nu este o coincidență faptul că noua teorie pune accentul tocmai pe acest rol central al gestionării apei în acea epocă. În studiul lor, echipa remarcă faptul că, spre deosebire de complexele piramidale, infrastructurile tehnice precum barajele și canalele de deviere au fost până acum mai puțin caracterizate.

Această nouă analiză încearcă tocmai să umple acest gol. Potrivit specialiștilor, pe baza combinației de caracteristici geologice, formațiunea examinată ar fi putut fi un sistem de baraje cu o lungime de aproape 600 de metri. Traseul în zigzag identificat pe teren, considerat anterior o ciudățenie a rutelor de transport al pietrei, se potrivește de fapt perfect cu principiile de proiectare specifice barajelor și deversoarelor. Această soluție inginerească încetinea și disipa eficient energia apei.

Îngropate din nou în nisipul deșertului

Unul dintre cele mai captivante elemente ale descoperirii este identificarea unui canal de deviere lung de aproximativ un kilometru, care se întinde paralel cu Piramida Roșie. Cercetătorii presupun că această structură, care funcționa ca un deversor cu cioc de rață, servea la reglarea fluxului de apă în mod specific în timpul construcției. Acest tip de construcție hidrotehnică este o componentă de bază a sistemelor de drenaj și irigații, ceea ce sugerează că piramida a fost ridicată cu o utilizare conștientă și măiastră a forței hidraulice.

Deși teoria este revoluționară, echipa de cercetare îndeamnă la prudență în studiul său. Autorii precizează clar că concluziile lor comportă numeroase incertitudini, în principal din cauza absenței totale a săpăturilor arheologice. Studiul a fost realizat tocmai cu scopul de a evidenția elementele-cheie care ar merita să fie examinate în detaliu în cadrul unor eventuale viitoare săpături, pentru a confirma, a perfecționa sau a respinge ipotezele actuale.

Dac