O descoperire arheologică unică a fost făcută de specialiști în Efes, lângă faimosul Templu al lui Artemis. În mormântul vechi de aproximativ 1200 de ani, au fost descoperite rămășițele a doi bebeluși prematuri, care se presupune că erau gemeni. Descoperirea este specială nu doar prin tragedia copiilor născuți morți sau decedați la scurt timp după naștere, ci și prin mediul cu totul neobișnuit în care a fost găsit mormântul.

Cercetătorii au fost surprinși de faptul că înmormântarea a avut loc în canalul unei latrine abandonate, și nu în cimitirul epocii situat la distanță de templu. Lilli Zabrana, arheolog la Academia Austriacă de Științe, a subliniat că această practică se abate radical de la obiceiurile cunoscute până acum în Efes. Potrivit specialiștilor, alegerea locului nu a fost un semn de lipsă de respect, ci, dimpotrivă, poate fi interpretată drept un gest protector.

Caroline Partiot, bioarheolog la academie, a evidențiat faptul că este extrem de rar să se găsească într-un singur mormânt doi copii prematuri de vârste atât de apropiate, care, în plus, au fost așezați în odihna veșnică în contact fizic direct. Un alt aspect fascinant al descoperirii este faptul că pe rămășițele unuia dintre bebeluși au fost observate urmele unei anomalii genetice, ceea ce face această înmormântare dublă, păstrată aproape neatinsă, și mai unică.

Contextul istoric și arhitectural al mormântului

Mormântul a fost amenajat în perioada bizantină mijlocie, cel mai probabil în secolul al VIII-lea sau al IX-lea, în canalul scos din uz al unei latrine ce deservea un odeon roman. Acest odeon – o clădire destinată spectacolelor muzicale – a fost construit în secolul I d.Hr. în perimetrul sacru al Templului lui Artemis, iar latrina adiacentă a fost adăugată ulterior, pe parcursul secolului al II-lea sau al III-lea. Canalul a rămas gol secole la rând, până când cineva l-a folosit în scopuri funerare.

În momentul în care arheologii au deschis groapa acoperită cu lespezi de piatră, au descoperit două schelete minuscule întinse unul lângă celălalt. Pe baza dimensiunii oaselor, specialiștii au stabilit că bebelușii s-au născut în jurul săptămânii a 33-a sau a 34-a de sarcină, adică la aproximativ șapte luni și jumătate. Prematuritatea reprezenta în sine un risc major în condițiile medicale ale vremii și, foarte probabil, aceasta a cauzat moartea ambilor copii.

Cercetătorii bazează ipoteza gemenilor în primul rând pe coincidența aproape perfectă a vârstei decesului și pe contactul fizic direct din mormânt. Cu toate acestea, Partiot face apel la prudență și adaugă că doar viitoarele analize ADN vor putea confirma cu certitudine rudenia biologică. Până atunci, descoperirea rămâne unul dintre cele mai timpurii și mai bine conservate exemple de morminte duble din perioada bizantină.

Coasta cervicală și semnele unui rămas bun respectuos

Pe oase nu au fost găsite urme de leziuni sau boli infecțioase, însă la unul dintre bebeluși a fost identificată o rară abatere anatomică: o așa-numită coastă cervicală supranumerară. Acest oscior suplimentar apare la mai puțin de un procent din populație și, de cele mai multe ori, nu provoacă niciun disconfort, dar cercetările anterioare ale lui Partiot sugerează că la sugari poate fi corelată cu anomalii ale genelor Hox. Acest grup de gene este responsabil de organizarea pe regiuni a embrionului, iar dereglarea sa poate duce la moarte fetală, naștere prematură sau moarte subită la sugari.

Nu a mai fost documentat niciodată, într-un context arheologic, un caz de gemeni care să prezinte și o coastă cervicală, astfel că descoperirea este unică și din perspectiva istoriei medicinei. Cercetătorii presupun că tocmai nașterea prematură și absența botezului i-au îndemnat pe părinți să aleagă acest loc de odihnă atipic. Conform obiceiurilor creștine ale epocii, bebelușii decedați nebotezați nu puteau fi adesea îngropați în cimitirele sfințite, așa că părinții au recurs la un compromis practic, alegând canalul latrinei drept un spațiu protejat, dar totodată izolat.

Rămășițele mamei nu au fost găsite nici în mormânt, nici în împrejurimi. Potrivit lui Partiot, nu poate fi exclusă posibilitatea ca și ea să fi murit în timpul nașterii, însă este la fel de posibil să fi supraviețuit tragediei. Lespezile de piatră atent sigilate și amplasamentul ferit al mormântului dovedesc cu claritate, însă, că familia și-a luat rămas bun cu demnitate de la cele două vieți firave și a încercat să le asigure un loc de odihnă veșnic, sigur – chiar dacă acesta s-a materializat într-un context complet diferit de cel obișnuit.

Sursa: LiveScience.com