A SpaceX a trimis în sfârșit în înaltul cerului cel de-al treisprezecelea zbor de test al navei Starship, după ce a depășit întârzierile cauzate de vreme. Această misiune nu a fost însă doar un simplu test de rutină, ci un punct de referință major și pentru sistemul Starlink. În cala navei s-au aflat pentru prima dată sateliții Starlink de nouă generație, modelul V3, care promit o creștere brutală a vitezei de transfer.

Cifrele vorbesc de la sine: noile unități sunt capabile să atingă viteze de descărcare de până la 1 Tbps și de încărcare de până la 160 Gbps. Acest lucru reprezintă un salt de zece ori, respectiv de douăzeci și două de ori față de generația anterioară V2. Deși la bord au călătorit 20 de astfel de sateliți, utilizatorii nu vor resimți încă nicio schimbare, deoarece misiunea a vizat exclusiv testarea în condiții reale a hardware-ului.

Sateliții au rămas pe o traiectorie suborbitală, exact la aceeași altitudine și pe aceeași rută ca însăși nava Starship. Conform planurilor, la doar 20 de minute după desfășurare, ei au reintrat în atmosferă, unde s-au dezintegrat într-un spectaculos foc de artificii. A fost un scenariu controlat, scris dinainte, pentru a colecta date despre sistemul lor de comunicație laser.

Camere pentru verificarea scutului termic

Partea cu adevărat ingenioasă a testului a fost că SpaceX a înzestrat doi sateliți Starlink cu o misiune specială. Aceste exemplare au fost echipate cu camere suplimentare, cu ajutorul cărora au scanat scutul termic al navei Starship. Obiectivul a fost obținerea de imagini de înaltă rezoluție, din imediata apropiere, în spațiul cosmic, a suprafeței critice a navei.

Imaginile astfel obținute au fost transmise în timp real de către sateliți către centrul de control de la sol. Aceste date vizuale valorează aur pentru ingineri, deoarece le permit să vadă cu exactitate cum se comportă protecția termică în diferitele faze ale zborului. Acest tip de auto-verificare este esențial pentru ca nava Starship să devină fiabilă și reutilizabilă.

Această soluție creativă ilustrează perfect filosofia SpaceX: de a stoarce cât mai multe date cu putință din fiecare zbor de test. Nu este suficient să duci încărcătura în spațiu; hardware-ul trebuie să participe activ la ciclul de dezvoltare, chiar dacă la finalul misiunii acesta este distrus.

Aterizarea dramatică a propulsorului Super Heavy

Acesta a fost cel de-al doilea zbor al modelului V3 al navei Starship de la SpaceX, iar obiectivele au coincis în mare parte cu cel de-al doisprezecelea test, din luna mai. După separarea treptelor, racheta propulsoare Super Heavy a executat manevra planificată de schimbare a direcției și, cu toate cele 33 de motoare, a inițiat aprinderea de frânare pentru a ajuta la întoarcere. Lucrurile nu au decurs însă conform planului.

Din cauza unor probleme apărute la motoarele rachetei, frânarea a trebuit să fie oprită prematur. Când a sosit momentul critic al aterizării pe mare, din cele 33 de motoare s-a reaprins doar un subset. Această oprire parțială a motoarelor s-a dovedit a fi fatală: Super Heavy a devenit incontrolabil și s-a prăbușit în ocean, unde a explodat.

În timp ce evenimentele luau o turnură dramatică pentru propulsor, treapta superioară a navei Starship și-a îndeplinit cu brio misiunea. Nava a simulat cu succes traiectoria unei viitoare misiuni de întoarcere la baza Starbase, înainte de a zbura mai departe deasupra Oceanului Indian. La finalul manevrei, și-a încheiat zborul cu un impact controlat, furnizând date prețioase pentru viitoarele întoarceri pe uscat.

Sursa: Engadget.com