Neuroștiința modernă se bazează pe prezumția fundamentală că forma și structura creierului nostru influențează direct comportamentul. De zeci de ani, cercetătorii asociază anumite caracteristici cerebrale cu trăsături precum inteligența superioară, performanța sportivă sau excelența în jocul de șah. Aceste investigații sunt numite studii de asociere creier-comportament, iar nenumărate astfel de cercetări au văzut lumina tiparului în ultimii ani.

Problema este însă că, atunci când alte grupuri de cercetare încearcă să reproducă aceste studii, rezultatele adesea nu pot fi replicate. Această criză de replicabilitate ridică semne serioase de întrebare cu privire la fiabilitatea cercetărilor bazate pe imagistica cerebrală. Potrivit lui Randy Ellis, om de știință principal la Oracle, problemele sunt atât de grave încât împiedică progresul științei și vindecarea bolilor.

Aceste dificultăți nu sunt caracteristice exclusiv neuroștiinței, deoarece în lumea științifică există o problemă generală legată de presiunea imensă pe care o resimt cercetătorii de a publica rezultate pozitive. Totuși, există factori care afectează în mod specific acest domeniu și din cauza cărora o parte semnificativă a cercetărilor se construiește pe un teren mlăștinos.

Diferențe mici și eșantioane reduse

Există numeroase studii de neuroimagistică cu impact major care nu au putut fi confirmate de cercetările ulterioare. Un studiu de referință din 2007, de exemplu, a concluzionat că creierul copiilor cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție se maturizează mai lent. Totuși, un studiu de replicare publicat anul acesta a demonstrat că această corelație dispare dacă se ia în considerare ritmul diferit de maturizare al băieților și fetelor.

Un alt studiu, din 2011, a pus în legătură numărul de prieteni de pe Facebook cu densitatea materiei cenușii din anumite zone ale creierului. Deși un experiment din 2015 nu a reușit să reproducă acest rezultat, autorii originali au argumentat că replicarea nu a urmat întocmai protocolul inițial. Potrivit neurocercetătoarei germane Sarah Genon, este extrem de dificil să se urmeze exact aceeași metodologie ca în studiile originale.

În 2019, Genon și echipa sa au analizat peste zece mii de scanări RMN cu ajutorul unei baze de date uriașe. În eșantioanele împărțite în seturi de date mai mici, foarte rar s-a reușit reproducerea corelațiilor originale. Aceasta a fost o dovadă clară că replicabilitatea legăturilor dintre creier și comportament este relativ slabă, deoarece diferențele dintre creierele voluntarilor sănătoși sunt extrem de mici.

Soluționarea problemei

Majoritatea studiilor care se confruntă cu aceste probleme nu sunt niciodată replicate, deoarece nu există finanțare pentru repetarea lor. Agențiile de finanțare nu sunt dispuse să sponsorizeze cercetări al căror scop este confirmarea rezultatelor anterioare și, chiar dacă acestea sunt realizate, rezultatele negative sunt mai greu de publicat. Potrivit neurocercetătorului Richard Dinga, cheia progresului constă în colectarea unui volum mai mare de date, așa cum s-a procedat și în genetică.

Unii cercetători lucrează deja la crearea de baze de date mari de imagistică cerebrală. Martin Hebart și Luca Kämmer, în cadrul proiectului re:vision, construiesc cea mai mare bază de date despre modul în care creierul reacționează la stimulii vizuali. Proiectul permite altor cercetători să își testeze propriile ipoteze pe acest set de date, ceea ce ar putea crește semnificativ fiabilitatea cercetărilor.

Cercetătorii mai tineri sunt mai deschiși la astfel de inițiative, în timp ce oamenii de știință cu mai multă experiență sunt adesea mai sceptici, mai ales când vine vorba de replicarea propriilor rezultate de lungă durată. Potrivit lui Kämmer, toată lumea este de acord că replicarea este un lucru minunat, dar când propune în mod concret repetarea propriului studiu, cercetătorii devin adesea mult mai prudenți.

Sursa: LiveScience.com

Sursa foto: Dr. Richard Watts and ABCD/Univ. of VT P.I. Dr. Hugh Garavan