Observațiile recente arată că Luna se contractă treptat, iar oamenii de știință pot estima din ce în ce mai precis cu cât a scăzut dimensiunea corpului ceresc în decursul milioanelor de ani.

Luna s-a format în urmă aproximativ 4,5 miliarde de ani, ca urmare a unui impact masiv, iar interiorul său s-a răcit treptat de atunci.

Pe măsură ce temperatura scade, suprafața Lunii se contractă, declanșând un proces lung și lent de micșorare; un nou studiu arată cu exactitate cu cât s-a redus Luna.

Metodele și observațiile

În această cercetare nouă, cercetătorii care au analizat imaginile furnizate de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera (LROC) au identificat peste 10.000 de fisuri tinere pe suprafața Lunii.

Cercetătorii estimează acum că raza Lunii s-a micșorat cu aproximativ 45 de metri în ultimii 400-800 milioane de ani.

Pe baza imaginilor LROC, cercetătorii au identificat diferite tipuri de fisuri și forme de relief, ceea ce a permis monitorizarea ritmului de contractare a interiorului Lunii pe parcursul timpului.

Formațiunile de relief ale Lunii și comportamentul său intern

Conducătorul cercetării a subliniat că numărul de fisuri tinere observate în imaginile LROC este mult mai mare decât estimările anterioare.

Au fost observate scaruri lobate, forme lungi și curbate de relief generate de contracția Lunii, iar cercetătorii au găsit și ridges mai mici în zonele întunecate ale mărilor lunare.

În acest context, structura internă a Lunii diferă de cea a Pământului: nu există plăci tectonice, ci o crustă externă unică, ruptă de contracția internă, ceea ce provoacă fisuri dispersate pe suprafața Lunii.

Consecințele pentru istoria Lunii

Cercetătorii au realizat o hartă globală a fisurilor: peste 8.900 de scaruri lobate evidențiate prin linii roșii și peste 2.000 de creste mai mici marcate cu linii albastre pe suprafața Lunii.

Harta arată că anumite zone au o crustă mai rezistentă, astfel încât în acele zone apar mai puține fisuri, în timp ce în alte regiuni fisurile sunt mai mari și mai frecvente, sugerând grosimea crustei.

Potrivit studiului, multe fisuri s-au format în primele etape ale istoriei Lunii, când crustă exterioară era mai groasă și izola mai bine căldura internă, iar răcirea era mai rapidă; în perioadele ulterioare, formarea fisurilor s-a răspândit și a ajuns la suprafață.

Publicarea cercetării și sinteza rezultatelor

Lucrarea a fost publicată pe 14 octombrie în revista Planetary Science Journal.

Cercetătorii detaliază contracția Lunii și distribuția fisurilor și explică de ce există atât de multe fisuri tinere pe suprafața sa.

Conform cercetătorilor, răcirea internă continuă și numărul fisurilor ar putea crește în viitor, pe măsură ce dinamica interioară a Lunii evoluează.