Un os al unui dinozaur brazilian, vechi de aproximativ 115 milioane de ani, a relevat semne chimice care indică materiale legate de sânge, iar cercetătorii consideră că aceasta este cea mai veche dovadă de acest tip întâlnită până acum în materialele fosile.

Totuși, nu toți experții sunt de acord cu concluziile grupului, deoarece unii cred că formele propuse nu reprezintă celule roșii, ci urme ale transformărilor de mediu sau ale bacteriilor.

Noul studiu folosește abordări microscopice și chimice pentru a arăta că în os există structuri ce amintesc de celule roșii, iar urmele de hem susțin prezența materialelor legate de sânge.

La adâncimea oaselor

Cercetătorii nu urmăreau inițial semne ale sângelui dinozaurului; potrivit lui Grice, această investigație a apărut în cadrul unei teme mai ample despre cât de mult poate persista biologia vie în fosile.

Studiul s-a axat pe oasele membrelor unui mic theropod din timpul primului Cretacicului, numit Aratasaurus museunacionali, din Brazilia.

Analizele microscopice și chimice au fost efectuate în canalele vasculare interne ale oaselor membrelor, astfel încât semnele obținute să poată fi interpretate în contextul microstructurilor osoase, ceea ce facilitează înțelegerea fenomenului.

Capsula temporală în fosilă

Condițiile de alimentație și înhumare par să fi facilitat conservarea acestor structuri: materialul fosil rapid depus într-un sediment cu oxigen scăzut și acoperit de o matriță microbiană a împiedicat descompunerea completă.

Mineralizarea cu oxid de mangan hausmannite a creat în jurul unor unități asemănătoare cu celule roșii o barieră de protecție pronunțată, iar formele celulelor au rămas parțial conservate în timp ce semnele chimice asociate au persistat.

De asemenea, în fosilă au fost păstrați aminoacizi asociați cu colagenul, oferind informații suplimentare despre structura oaselor și despre condițiile prin care țesuturile vechi s-au conservat.

Nu toți sunt convinși

Mary Schweitzer, un nume sonor în paleontologia moleculară, recunoaște precizia tehnologiilor și posibilitatea semnelor moleculare, dar, pe baza observațiilor sale, nu este încă sigură că formele descrise reprezintă cu adevărat celule roșii.

Structurile observate pot diferenția de aspectul tipic al celule roșii non-mamifere: nucleii pot lipsi, iar dimensiunea poate fi mai mică, iar astfel asemănarea morfologică singură nu poate constitui dovadă.

Echipa de cercetare rămâne în continuare susținătoare a abordării moleculare, având încredere că materialele identificate pot extinde înțelegerea biologiei fosile, iar în viitor vor adăuga date suplimentare pentru a susține rezultatele.