Este posibil ca oamenii de știință să fi observat pentru prima dată un potențial planete de a doua generație, probabil o lume asemănătoare lui Jupiter, formată probabil din resturi materiale ejectate în timpul dispersiei sale ca pitică albă. Pitica albă HS 0209+0832 este exemplul discutat, a cărei compoziție atmosferică specială a determinat cercetătorii conduși de Universitatea din Warwick să reevalueze datele Hubble de acum 25 de ani.

La aproximativ 270 de ani-lumină depărtare, în partea de sud a constelației Cetus, atmosfera piticei albe HS 0209+0832 conține elemente precum zinc, cupru, aluminiu, siliciu și titan. Cel mai important este faptul că un element foarte rar, niobiu, apare în concentrații de peste o mie de ori mai mari decât în atmosfera solară.

Conform comunicatului publicat în Nature Astronomy, cea mai probabilă explicație este că pitica albă este în prezent alimentată de un disc format din material nou rezultat din dispariția stelei, alimentând astfel o posibilă planetă de a doua generație.

Procese nucleare rare

Niobiu și alte elemente mai grele decât fierul nu se formează în interiorul stelelor prin fuziune nucleară, afirmă Nicholas Stone, profesor de astrofizică teoretică la Universitatea Wisconsin–Madison și coautor al studiului.

Aceste elemente grele pot fi sintetizate doar în circumstanțe speciale, efemere, în timpul vieții stelelor în stadiul terminal, iar materialul ejectat poate conține astfel de elemente. Prin urmare ele pot oferi indicii despre formarea planetelor de a doua generație.

În spatele acestei abundente a niobiumului stă probabil procesul cunoscut sub denumirea s‑process, captarea lentă de neutroni, care contribuie la formarea elementelor mai grele decât fierul; aceste elemente, inclusiv niobiul, apar în materialul eșuat al piticei, sugerând posibilitatea formării unei planete de a doua generație.

O planetă cu orbită apropiată

Pe măsură ce pitica albă se răcește, poate rămâne în jurul său la o temperatură relativ constantă pentru ani sau decenii, ceea ce înseamnă că o planetă rociată cu o orbită strânsă poate rămâne mult mai mult timp în zona locuibilă decât Pământul.

Astfel de planete trebuie să fie foarte aproape de pitica albă, la o distanță de aproximativ 2,7 milioane de kilometri de aceasta.

În teorie, aceste planete rociate ar putea rămâne locuibile timp de zece miliarde de ani sau chiar mai mult dacă mediul ambiental rămâne potrivit.

Locuibilitatea pe termen lung

Cu toate acestea pitica albă este mult mai slabă ca Soarele în lumina vizibilă, și ar putea menține o zonă caldă în jurul său timp de miliarde de ani.

De fapt, Soarele nostru va trece printr-un proces similar: va deveni o gigantă roșie, apoi o pitică albă, iar acest proces ar putea oferi un mediu de tip s‑process pentru o planetă de a doua generație. Până atunci însă, planeta noastră ar dispărea probabil, fie pentru că gigantul roșu ar fi înghițit-o, fie pentru că steaua ar fi dispărut în final biocățile sale.

Forma unei planete de a doua generație este teoretic posibilă, dar șansele de locuire depind de mulți factori, iar moleculele necesare vieții ar putea lipsi în acest scenariu.

O planetă obișnuită în jurul unei pitice albe

Pitica albă ar putea, în teorie, să ofere suficientă căldură pentru a susține o planetă aflată în apropiere, menținând astfel o zonă locuibilă.

Totuși, apar dificultăți în inițierea procesului de viață acolo, deoarece un astfel de mediu nu ar conține în mod natural toate moleculele cu care suntem obișnuiți pe Pământ.

Astfel, deși încălzirea și menținerea pe termen lung ar fi posibile, începutul vieții ar întâmpina provocări semnificative.