Cercetătorii au identificat un eveniment astronomic fără precedent la marginea galaxiei Andromeda. O stea cu o masă puțin mai mică decât cea a Soarelui a coborât pe o orbită spiralată în interiorul unei supergigante masive și extinse, iar în cele din urmă cele două corpuri cerești s-au contopit. Steaua rezultată a primit numele Bao.
Descoperirea a fost susținută de observațiile rapide realizate cu telescopul spațial James Webb. În decembrie 2025, acesta a analizat sistemul la numai 47 de zile după momentul de maximă intensitate al erupției. Împreună cu datele obținute de mai multe telescoape spațiale și terestre, aceste observații le-au permis astronomilor să reconstruiască transformarea sistemului.
Cele două stele au orbitat pașnic una în jurul celeilalte timp de mii de ani, însă procesul s-a accelerat atunci când steaua mai mică a atins suprafața partenerei sale gigantice. În doar șapte orbite, echivalentul a aproximativ șapte ani, cele două corpuri s-au unit. Cercetătorii au fost conduși de o intensificare discretă a luminii înainte ca sistemul să erupă brusc în 2025, atingând nivelul maxim de strălucire într-o singură săptămână.
Când o stea o înghite pe cealaltă
Apropierea companionului a influențat treptat steaua mai mare. Pe măsură ce corpul mai mic trecea în mod repetat prin apropierea suprafeței sale, straturile exterioare ale supergigantei pierdeau gaz, care se răspândea în spațiul din jur. Creșterea lentă a strălucirii sistemului reprezenta deja un indiciu al acestei interacțiuni.
Procesul este cunoscut sub denumirea de evoluție a învelișului comun. În acest stadiu, învelișul gazos al stelei mai mari îl înconjoară pe companionul mai mic. Acesta pierde energie în timp ce înaintează prin înveliș, iar orbita sa se restrânge treptat. În cazul lui Bao, steaua mai mică a coborât în spirală spre interiorul supergigantei până când cele două corpuri s-au contopit.
Nu toate întâlnirile de acest tip se încheie printr-o fuziune. În alte sisteme, ambele stele pot supraviețui procesului, pierzând însă cantități importante de materie și continuând să orbiteze una în jurul celeilalte pe o traiectorie strânsă. Astfel de sisteme pot forma ulterior stele neutronice sau găuri negre, pot exploda sub forma unor supernove ori pot deveni surse de unde gravitaționale și pulsari cu rotație de ordinul milisecundelor.
Povestea lui Big Bao și a companionului său
Observațiile au fost comparate cu modele computerizate pentru a determina proprietățile perechii de stele. Înainte de erupție, steaua mai mare avea o masă de aproximativ șapte ori mai mare decât cea a Soarelui, iar raza sa ajungea la aproape 350 de ori raza solară. Luminozitatea sa o depășea pe cea a Soarelui de aproximativ 18.000 de ori, motiv pentru care cercetătorii i-au dat numele Big Bao.
Modelele au oferit și o estimare a masei stelei mai mici, distrusă în timpul fuziunii. Little Bao avea probabil o masă de aproximativ 0,7 ori mai mare decât cea a Soarelui, iar raza și luminozitatea sa erau, de asemenea, mai reduse. În datele observaționale, aceasta era aproape complet eclipsată de companionul său mai mare.
Calculele inițiale indicau că energia stelei mai mici ar fi putut fi suficientă pentru a scăpa din sistem. Analizele ulterioare au arătat însă că Little Bao a coborât până la nucleul stelei mai mari, unde a fost distrusă. Energia eliberată în timpul întâlnirii a provocat o erupție puternică, iar sistemul a ejectat în spațiu cantități considerabile de gaz și praf.
Urmărirea urmelor erupției
Bao a atras atenția astronomilor încă din februarie 2023, când datele fostului telescop spațial NEOWISE au evidențiat o variație neobișnuită a luminozității. Înainte de 2018, obiectul părea să aibă o strălucire constantă. În septembrie 2024, telescopul WINTER a indicat că Bao devenea mai luminoasă și emitea praf.
În iulie 2025, observatorul spațial SPHEREx a detectat, în timpul unei examinări de rutină, că Bao își pierdea rapid strălucirea în spectrul vizibil, dar devenea tot mai luminoasă în infraroșu. Acest comportament indica o activitate neobișnuită. Pe 17 octombrie, instalația Zwicky Transient Facility a înregistrat erupția, în timpul căreia sistemul s-a luminat rapid și s-a încălzit semnificativ.
În noiembrie, echipa de cercetare a obținut observații rapide de la observatorul spațial Swift și de la telescopul Gemini North din Hawaii. Pe 24 decembrie, telescopul Webb a analizat sistemul în cadrul unui program special. Măsurătorile sale în infraroșu mediu au scos la iveală praful emis anterior de stea și au furnizat dovezi importante pentru modul în care s-a desfășurat fuziunea.
Ce dezvăluie Bao despre evoluția stelelor?
Imaginile realizate la diferite lungimi de undă le-au permis cercetătorilor să coreleze stările sistemului de dinaintea erupției, din timpul acesteia și de după eveniment. Pe baza datelor transmise de Webb, aceștia au estimat cantitatea de materie expulzată și eficiența cu care s-a desfășurat evoluția învelișului comun.
În trecut, astronomii încercau adesea să reconstituie evenimente care avuseseră loc cu sute sau chiar milioane de ani în urmă. În cazul lui Bao, observațiile au fost realizate în timp ce transformarea se desfășura, oferind o imagine mult mai directă asupra fuziunii unui sistem binar.
Observațiile și simulările au făcut posibilă reconstruirea detaliată a istoriei celor două corpuri cerești. Cazul lui Bao oferă o ocazie rară de a studia felul în care se schimbă parcursul unei stele atunci când companionul său pătrunde în straturile exterioare extinse și ajunge până la nucleul acesteia.
Sursa: Nasa.gov
Sursa foto: NASA
