Piticele albe reprezintă unele dintre cele mai fascinante resturi ale universului: corpuri extrem de dense care se răcesc treptat. Ele nu se limitează la alb; pot apărea în nuanțe de mov, roz sau chiar verde. Un nou studiu sugerează că paleta de culori a piticelor albe ar putea fi mai amplă decât am crezut până acum.

Culoarea piticelor albe nu este determinată doar de temperatură, ci este influențată de mediul înconjurător și de interacțiunile complexe din interiorul acestor corpuri. Cercetătorii arată că piticele albe există într-un mediu foarte dens, iar această presiune poate modifica emisia și absorbția luminii, făcând posibile nuanțe dincolo de gama obișnuită.

Mark Hollands, cercetător la Universitatea Warwick, explică că, deși majoritatea piticelor albe se comportă ca un radiator ideal, mediul plin de materie înconjurătoare poate influența și culorile lor. Această descoperire indică un spectru mult mai larg de nuanțe pe care astronomii le observă adesea doar de la distanță.

Mecanismul culorilor piticelor albe

Atmosfera piticelor albe este extrem de densă, iar în unele exemple densitatea poate ajunge la aproximativ 1 gram pe centimetru cub, similar cu densitatea apei de pe Pământ. Acest mediu supus presiunii este de milioane de ori mai dens decât presiunea de pe suprafața vizibilă a Soarelui și creează condiții în care lumina trece prin interacțiuni care pot deplasa culorile dincolo de gama obișnuită.

În atmosfera acestor obiecte, carbonul, calciul și natriul interacționează cu mediul înconjurător, în special cu heliumul, iar lumina este absorbită pe un spectru mai amplu. Acest tip de absorbție poate face ca pigmentarea să iasă din ordinea obișnuită de culoare, schimbând nuanțele percepute.

Pentru a înțelege aceste procese de absorbție și emisie, cercetătorii au lucrat cu date spectrale și cu un model de culoare care reprezintă nuanțele în intervalul vizibil pentru ochii noștri. Astfel, diferențele de nuanță pot fi identificate între piticele albe, nu doar ca alb sau galben, ci în întregul spectru perceptibil.

Exemple concrete ale piticelor albe colorate

Pitica albă WD J1330+6435 emite o lumină de nuanță chartreuse verde. În spatele acestei culori se află interacțiunea natriului, calciului și litiului din atmosferă, iar natriul contribuie la absorbția luminii portocalii, lăsând vizibilă nuanța verde.

Fenomenul verde rezultă din modul în care natriul blochează o parte din lumina portocalie, lăsând în evidență o strălucire chartreuse foarte vizibilă. Dacă ați privi această stea de aproape, ați avea impresia de a vedea un halo verde distinct.

Alt exemplu relevant este WD J1011+2845, considerat printre cele mai roșii pitice albe cunoscute. În acest caz, curenții de convecție aduc carbon în apropierea suprafeței, generând o strălucire de nuanță lazac-roșcată, distinctă de celelalte pitice.

Concluzii generale despre observații

Studiul a inclus 151 de pitice albe, aflate la o distanță de aproximativ 65 de ani-lumină. Dintre acestea, aproximativ una a emis lumină colorată, nu albă, sugerând o diversitate mult mai mare a pigmentației decât se credea anterior.

Acest rezultat indică că universul poate adăposti numeroase pitice albe colorate și că estimările anterioare despre numărul acestora colorate ar putea subestima diversitatea din populația de pitice. Cercetătorii cred că această descoperire modifică modul în care privim aceste stele și cum interpretăm componentele colorate ale galaxiei.

Descoperirea subliniază rolul structurii interne și al interacțiunilor cu mediul înconjurător în emisia luminii, arătând cum materialul interstelar și mediul pot afecta nuanțele. Aceste rezultate contribuie la înțelegerea proceselor astrofizice și a evoluției galaxiei.