Chariklo, cunoscut ca un centaur, este unul dintre cele mai mari corpuri mici din afara centurii Kuiper și este unic datorită sistemului său de inele. Are un diametru de aproximativ 125 de kilometri și această însoțire specială a fost descoperită în 1997 și apoi în 2013, când s-au confirmat prezența corpului și a inelelor sale. Astfel, Chariklo reprezintă unul dintre cele mai interesante exemple despre cum răspund obiectele mici din marginea Sistemului Solar în fața dinamicilor locale.

Un grup internațional de cercetători a arătat recent schimbări dinamice în inelele sale în ultimii ani. Cele două inele, C1R interior și C2R exterior, se află la distanțe de aproximativ 265 și 280 de kilometri de suprafața lui Chariklo, iar noile observații au adăugat factori noi în înțelegerea echilibrului intern al sistemului.

Cea mai nouă cercetare arată că opacitatea inelului interior C1R a crescut cu peste 50%, iar opacitatea inelului exterior C2R a scăzut cu aproximativ 60% în raport cu datele din 2017. Opacitatea indică cât de mult material poate trece lumina prin inele; cu cât este mai mare, cu atât este mai închis la culoare și mai puțin transparent. Aceste diferențe sugerează că materialul din fiecare inel este parțial reîncărcat în sistem, în timp ce alt material poate fi evacuat, sugerând un echilibru dinamic între cele două inele.

Rolul occultării stelare în studiul inelelor Chariklo

Pentru a identifica caracteristicile inelelor, cercetătorii au folosit metoda occultării stelare. Atunci când Chariklo trece în fața unei stele îndepărtate, scăderea luminii stelei pentru un timp scurt permite determinarea precisă a dimensiunilor corpului și a existenței inelelor.

În observațiile din 2017 și 2022, realizate cu telescoape terestre și cu JWST, s-au extras informații esențiale: observația din 2017 a stabilit structura și dimensiunea inelelor, în timp ce observația JWST din 2022 a oferit o imagine mai detaliată a densității între inelele C1R și C2R. În acest interval, poziția relativă a inelelor față de suprafața lui Chariklo a fost de aproximativ 265 și 280 kilometri.

Ultimele rezultate arată că opacitatea lui C1R a crescut cu peste 50%, iar opacitatea lui C2R a scăzut cu aproximativ 60% față de 2017. Aceste variații sugerează că materialul din fiecare inel intră într-un ciclu de acumulare și eliminare, indicând un echilibru dinamic între inele.

Rolul occultării stelare și al JWST în studiul obiectelor din Sistemul Solar

Occultările stelare facilitează estimarea cantității de material de pe un obiect mic și determinarea prezenței unui inel. Această abordare a fost folosită în trecut pentru Chariklo pentru cartografierea inelelor, iar observațiile cu JWST au adus detalii suplimentare despre compoziția și structura sistemului.

Prin occultări, cercetătorii pot detecta scăderea luminii, ceea ce indică grosimea stratului de material și compoziția acestuia. JWST extinde posibilitățile de studiu pentru obiectele din Sistemul Solar mai mici, oferind informații mai detaliate despre materiale și distribuția lor.

Concluzia este că astfel de dinamici pot exista și în sistemele de inele mai mici, iar JWST scoate în evidență procesele fizice care mențin circulația și modificarea materialului inelar. Cu observații viitoare și cu modele, sperăm să obținem o imagine mai clară a frecvenței acestor schimbări în timp și a mecanismelor fizice care le stau la bază.